Avea în ea un nu știu ce,
Mereu severă și semeață.
Eram în stare de orice,
O urmăream de la distanță.
Când va ieși – precis știam –
Cu umbra ei pâlpâitoare.
Și ca un hoț mă furișăm
În urma ei, în taină mare.
Electricele lumânări
Păreau bolnave felinare.
Iar eu le închinam cântări,
Când el o aștepta în cale.
Când presimțeam în jur ceva
Și tresăream din vis deodată,
În bezna ei mă ascundea
Întunecata, oarbă poartă.
Stăteam, de nimenea zărit,
Profilul lui vulgar privindu-i
Și blana ei ca de argint,
Și buzele ceva șoptindu-i.
27 septembrie 1902.
Volumul ”Versuri despre Preafrumoasa Doamnă”
Sensul versurilor
Piesa descrie obsesia naratorului pentru o femeie inaccesibilă, urmărită în secret. Atmosfera este misterioasă și melancolică, accentuată de elemente simboliste și de un sentiment de inadecvare.