Nu-ți fie frică-n drum să mori.
De ură, dragoste n-ai teamă.
Tu sfânta slujbă ia-o-n seamă
Și nu vei mai avea fiori.
Când vei vedea-o coborând,
Tu, din robia muritoare,
Nu vei râvni spre răsărit,
Smerit, sărman la-nfățișare.
Și ea, și tu – o lege-aveți,
O singură Poruncă Sfântă,
Tu nu ești osândit pe veci
La deznădejdea asta cruntă.
Sensul versurilor
Piesa încurajează depășirea fricii de moarte prin credință și acceptarea destinului. Sugerează că există o speranță dincolo de suferința lumească, oferind consolare și reasigurare.