Viața-ncet trecea precum o vrăjitoare,
Demult uitate vorbe în taină murmurând.
Eu regretam ceva, oftam cu întristare,
Mă mistuia, fierbinte, văpaia unui gând.
Priveam, oprit la o răscruce-n câmpuri,
Pădurea crenelată de apus.
Dar chiar și de aici, robit de-atâtea gânduri,
Mi se părea că ceru-i greu nespus.
Și-mi amintii de vremea viforoasă,
De-avântul meu, acum înlănțuit.
În depărtări, lumina languroasă
Spoia pădurea-n aur învechit.
O, primăvară! Ce regret eu oare?
Mă mistuie văpaia cărui gând?
În taină viața, ca o vrăjitoare,
Uitate vorbe-mi spune, murmurând.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de regret și nostalgie față de trecut și de timpul care trece implacabil. Naratorul reflectă asupra pierderilor și a dorințelor neîmplinite, simțind povara amintirilor și a gândurilor.