Maică Rusie, meleag al dorințelor!
Ocne, Siberia, Țarul, Ermak.
Haide, cu bine! E vremea căințelor!
Inimii slobode – bezna-i pe plac?
Poate credeai în puterea preasfântului,
Ce mai răsună prin cântec și anii?
Drumuri și drumuri pe-ntinsul pământului,
Mal de minuni, străbătut de meridiani.
Nave, cetăți făurit-ai cu miile,
Știu: Țarigradul tu nu l-ai supus.
Lebede, șoimi poartă-n stepă soliile,
Pâcla din stepă e grea de nespus.
Albe ori negre, întinse-ți sunt mările,
Ziua și noaptea în zare privești,
Stâna de piatră, scrutezi depărtările,
Fulgerări scapără-n ochi tătărești.
Tabăra-ți doarme-n adâncă smerenie,
Noapte-i și flăcări pe cer se aprind.
Iarăși coboară, cețoasă vedenie,
Sufletu-mi slobod amar hărțuind!
28 februarie 1910
Din volumul Versuri alese 1956
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de nostalgie și admirație pentru Rusia, evocând imagini ale istoriei sale zbuciumate, de la ocnele siberiene la măreția țarilor. Versurile sugerează o legătură spirituală cu pământul rusesc și o contemplare a destinului său.