Aspra.
Nimic nu o-mblânzește, nimic nu o-ncovoaie,
Ani are peste sută și multe-a pătimit:
Tot neamul, soțul, fiii, de sabie-au pierit,
Dar n-a putut durerea s-o frângă, nici s-o-nmoaie.
Și fără preget luptă, împilă și jupoaie;
Ea taie-n carne vie și sufletu-i cernit
Cu toată răzbunarea e tot nemulțumit –
Așa cumplit o arde năprasnica văpaie.
A urii. Iar când noaptea la candelii lumină
Bătrâna ce veghează, stingheră și haină,
Trecutul răscolește, din ochi îi dau scântei.
Nu plânge, dar veninul o-nnăbușe, greu geme,
Afară urlă vântul și peste capul ei
Pogoară stoluri negre de groaznice blesteme.
1908
Sensul versurilor
Poezia descrie o bătrână măcinată de durere și sete de răzbunare, după ce și-a pierdut familia. Ura o consumă, iar trecutul o bântuie, în timp ce blesteme grele se abat asupra ei.