Un porumbel căzut-a, din zbor, pe-o stâncă-n mare,
Și-i mic de tot săracul, de-abia a prins să zboare! …
Vin valuri mari și-n stâncă se lovesc, și lui îi e frică,
Și trist își ascunde capul, și-aripile-și ridică
Când stropii săriți din valuri pe pene-i cad și-l udă,
Dar piuitul jalnic nu-i nimeni să-l audă! …
Ci iată-o porumbiță ca-n zbor zorit sosește:
E mama lui ce-l cată, plângând, de când lipsește.
Și-i lângă el acuma și-l ciugulește dulce
Să-i treacă spaima și-apoi să meargă să și-l culce.
Și-ncet spre cuib acum zbura-vor împreună-
Să-l încălzească mama, să adoarmă-.
Noapte bună! …
Sensul versurilor
Un pui de porumbel cade pe o stâncă și este speriat de valuri. Mama lui îl găsește și îl consolează, ducându-l înapoi la cuib. Este o poveste despre protecție maternă și alinarea fricii.