Pentru că viața mea nu-mi place,
îmi născocesc o alta.
Veacul e tânăr și stângaci
ca un mânz pe pajiște.
Studenții din Göttingen,
cu cicatrice pe obraz,
se bat în duel
pentru o dragoste fără viitor.
Europa doarme între certitudini.
Nicolae al II-lea seamănă cu vărul său
pentru că regele Angliei și el
poartă aceeași barbă.
Mă minunez de orice umăr, de orice sân.
Îi citesc pe filozofi
și îi prefer pe cei ai Chinei.
Insulele Borromee sunt atât de ușoare.
Vizitez mari Muzee
și femeiuști micuțe.
Sunt pasionat de ruletă,
de săruturi furate,
de paciuli.
O baroneasă baltică
mă numește: „Canișul meu”.
Corpul meu are douăzeci și șase de ani și sufletul patruzeci.
Parisul e satul meu, și Berlinul cazarma.
Scriu într-o scrisoare către părinți:
„E prea devreme pentru mine să devin adult:
Am oroare de Wagner,
îmi place Franz Lehár.
Fiți sănătoși; războiul și existența
nu sunt – oare mă-nșel? – strict necesare”.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o dorință de evadare dintr-o realitate neplăcută, refugiindu-se în plăceri efemere și reflecții filozofice. Naratorul se simte dezrădăcinat și dezgustat de perspectiva unui viitor convențional, preferând o viață de dezinvoltură și contemplare.