Să vii, să-mi locuiești în piele.
Adu-ți doar sângele, un zar,
o stea pe ușa casei mele,
și demodatul soare-n dar.
Portar ne-ncrezător în mine,
inima mea te va primi.
Din două impudori senine,
fecioară, fibra îți va fi.
Renaște! – atât chiria-ți cere.
Îți place trupu-mi cu ferești
o sută? Vino cu plăcere,
în pielea mea să locuiești.
Te instalează locatară,
și eu mă mut, ce pot să fac?
Da, chiar și pielea zvârle-afară
pe solitarii fără leac.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de a permite cuiva să locuiască în interiorul sinelui, metaforic reprezentat prin piele. Este o invitație la transformare și acceptare, renunțând la vechiul sine pentru a face loc noului.