Ai uitat pădurea departe,
Mângâiată de moarte,
În Apusenii de granit și tăcere
Cum ai uita o durere.
M-ai lăsat singur cu muntele uriaș,
Negurile coboară din munți spre oraș,
Amintirea ta zadarnic mă doare,
Că-și râde de ea atâta ninsoare.
De multă nea și singurătate
Inima pădurii nu mai bate
Și ochii ce plâng nu pot să vadă
Trecerea ta prin proaspăta zăpadă.
Am ajuns să te privesc tăcut
În fotografia fără ramă,
Simt că reînvie întregul trecut
Și-amintirea la taifas ne cheamă.
Mă pătrunde zâmbetul tău blând
Și îmi plouă-n inimă tristețea
Că un stol de grauri ciugulesc în gând
Anii mei pierduți și tinerețea.
Sensul versurilor
The song expresses a deep sense of loss and longing for someone who is gone. The lyrics evoke images of nature, particularly the Apuseni Mountains, and use them as metaphors for grief and the passage of time. The speaker is left with memories and a profound sense of solitude.