Ciuma pustia orașele Boemiei.
Nici o gură inutilă: copiii erau spânzurați,
iar bătrânii mergeau, bucuroși,
la groapa comună.
La Praga,
un preot mă iniția în vrăjitorie.
Războiul de Treizeci de Ani se prelungea.
Cu un șoim pe umăr,
străbăteam – calul avea spinarea frântă –
cătunele cu iz de Christos rerăstignit.
Urlam poeme
într-o limbă
cu consoane ce spărgeau timpanele.
Sătenii cădeau în genunchi
iar verbul meu eretic
îi vindeca de teroare.
Prevesteam încoronarea
unei Luni Pătrate,
unui Soare Întreit,
unui Regat crud, dar luminos.
Eram solul unei minciuni roditoare.
În fiece dimineață,
mii de cadavre
opreau Dunărea-n loc.
Sensul versurilor
Piesa descrie o lume devastată de ciumă și război, unde un profet eretic vestește o nouă ordine crudă, dar luminoasă. El este un mesager al unei minciuni roditoare, într-un peisaj macabru dominat de moarte.