Deși purtând o grea povară,
Careta luneca ușor.
Brav vizitiu, cu barba rară,
Ne poartă timpul parcă-n zbor.
Trântiți în pernele caretei,
Preabucuroși de-orice-ntâmplări,
Strigam: -„Hai mâna-n…!”
Sătui de somn și desfătări.
Dar scade râvna la amiază.
Ne-a zdruncinat acest proclet.
Costișe, râpi ne bagă-n groază.
Strigăm: -„Nebune, mai încet!”.
Careta-n zbor întins ne poartă.
Spre seară ne-am obișnuit.
Ajungem moțăind la poartă-
Iar timpu-aleargă nesfârșit.
Sensul versurilor
Piesa descrie viața ca o călătorie cu o caretă, unde inițial suntem entuziasmați, dar pe parcurs apar dificultăți. Spre final, ne obișnuim cu ritmul și ajungem la destinație, realizând că timpul a trecut repede.