Ceva, trecută.
Ca și când se potmolește ceasul
și ticăie mai departe.
Un înger trist zâmbește la curcubeu
și scâncește în reluare.
Printre nori goniți de vânt apare Luna.
Din fericire turn se ridică
și deja se dărâmă.
Mireasmă volatilă,
licărire de rază,
pentru ochi cu himeră o multicoloră umbră.
O rândunică pribeagă s-alunecă
peste fumul casei.
Atât a fost, în urmă.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a naturii efemere a existenței. Imaginile melancolice ale îngerilor triști, turnurilor care se dărâmă și rândunicilor pribege sugerează o contemplare asupra pierderii și a frumuseții trecătoare a vieții.