Dsida Jenő – O Rândunică S-Alunecă
Ceva, trecută.Ca și când se potmolește ceasulși ticăie mai departe.Un înger trist zâmbește la curcubeuși scâncește în reluare.Printre nori goniți de vânt apare Luna.Din fericire turn se ridicăși deja se dărâmă.Mireasmă volatilă,licărire de rază,pentru ochi cu himeră o multicoloră umbră.O rândunică pribeagă s-alunecăpeste fumul casei.Atât a fost, în urmă.