Face pași mari spre o lizieră interioară
Unde șoapte de acacia îi aruncă în păr
Ultimele reflexe de soare marin – levitează
Prin apele freatice ale unui surâs lunar.
Mă cuprinde într-o largă privire indulgentă
Laolaltă cu florile, cărțile și agrafele de pe masă
Miroase din ea persistent un somn treaz
Secretat de glande ce-i înfloresc sub piele.
Și care o fac de tot intangibilă parcă-nfășurată
Într-o lumină interioară șiroind de jur împrejurul ei
Diminețile îi sunt irigate de o muzică vegetală
Gesturi de umbră mângâie conture numai de ea știute.
Și amintirile ei aleargă spre viitor
Cu o forță ce scutură din rădăcini imposibilul
Fericirea ei epidermică vindecă între noi
Indiferența acestei zile, urâtul, resentimentele.
Iar eu o pândesc pe la toate ușile
Și absorb din hainele ei nou miros
Și stau în calea mâinilor ei să culeg la-ntâmplare
Mângâieri de prietenie săracă
Imensă milă.
Iar cum se îndepărtează în lungul țărmului
Mă preling de sub tălpile ei ca refluxul
Flacără a secretului
Metamorfoză
Femeia mea
Îndrăgostită dar nu de mine…
Sensul versurilor
Piesa descrie o femeie radiind frumusețe și mister, dar care este îndrăgostită de altcineva. Naratorul o observă de la distanță, simțind o combinație de admirație, milă și tristețe pentru iubirea sa neîmpărtășită. Versurile explorează tema transformării și a frumuseții efemere.