David Avidan – Seara Neașteptată

Om bătrân – ce are el în viața lui?
Se scoală dimineața, și o dimineață în care nu se scoală.
Târâș grăpiș se duce spre bucătărie, și acolo
apa călduță îi reamintește,
că la vârsta lui, că la vârsta lui, că la vârsta lui
om bătrân – ce are el în diminețile lui?
Se scoală într-o dimineață de vară, și deja e toamnă
se dizolvă-n lumina becurilor camerei.
Din călătoria pe culoar încă nu s-a-ntors,
acolo el s-a mai gândit, mai gândit, mai gândit
ce să mai facă acum și ce să mai citească
om bătrân – ce are el în cărțile lui?
Curenți urlând care le răsfoiesc
însemnând propoziții despre venirea sfârșitului
cu cerneală invizibilă, după care îi vor descoperi
câteva dintre ele. Și el va ieși despicând
cu sclipirea ochiului, cu bogata lui experiență
om bătrân – ce are el în ochii lui?
Dacă se concentrează, va reapare amintirea unei lupte
de demult, ahtiat după contradicții și talent
și șanse mari, până se apropie
ziua uitării. Acum din gât
ies cu grijă, ca niște cercetași,
câteva dintre hârâiturile mai sigure,
ca răgetul de tigru tânăr toamna
om bătrân – unde-s toți tigrii lui?
El încă va ieși la vânătoare într-o zi,
când verdele va fi verde-negru,
cu multă forța și puțină experiență
el încă va ieși la vânătoare într-o zi.
Va lăsa în urmă anii
ca o șosea lungă, părăsită, obosită,
în urma unei mașini nebune,
pe care o va conduce el însuși, urmărind
timpul, care și el s-a terminat de tot
om bătrân – ce mai are la vârsta lui?
El moțăie, temându-se să doarmă.
Ochii întredeschiși, ghicesc
După mișcarea stelelor, dacă șoaptele
implică asta fiind ultima noapte
om bătrân – ce mai are pe ferestră?
Fereastră deschisă, și prin ea se zărește
un cap străin, și nu prea clar, care îndeamnă
să fie iar un tigru tânăr în toamnă,
mereu, mereu să iei, să nu dai voie
unui cap dușman dincolo de fereastră
să-l viteze în astă ultimă noapte
om bătrân – ce mai are în seara lui?
Nu rege
și va cădea
nu sinucigaș.