Știu bine că tutunul e plantă veninoasă,
Știința socotește că e primejdioasă,
Dar ea prinos înalță spre cer același fum
Și-ncarcă cu extazuri molaticu-i parfum.
În norii ei albaștri se află cu uitarea
Un fel de nouă viață, un fel de cântec lin,
Ciudata ei aromă îmbată cugetarea,
Iar cine nu fumează nu este un om deplin.
Sensul versurilor
Piesa explorează paradoxul tutunului, recunoscut ca vătămător, dar perceput ca o sursă de extaz și inspirație. Se sugerează că experiența umană completă implică și acceptarea viciilor și a plăcerilor interzise.