Hai, vino și ia-mă, când iarna mă-nvinge,
azi, treisprezece decembrie din an, într-o marți!
Cu-o pană de sturz fă-mi curat pe meninge,
dar inima, inima, cu cine-o s-o-mparți?.
Mai albă ca azi, n-a fost niciodată
zăpada cu care încerci să mă minți!
Ascultă, se-aude cum vinul îmbată,
în anafura pusă momeală la sfinți!.
De tine, flămând ca azi, niciodată
n-am fost, și de-aceea pe suflet te-ating.
Doar astfel zăpada e-așa de curată,
că-n ea îngeri tineri pe tine te ning.
Sensul versurilor
Piesa descrie o dezamăgire în dragoste, folosind imagini puternice legate de iarnă și zăpadă. Naratorul se simte trădat și vulnerabil, căutând o formă de purificare sau alinare, dar rămâne cu un sentiment de foame afectivă.