Este mai mult de-o simplă-nchipuire,
Adică nu-i neapărat un trup, o fire.
E o-ncercare de exprimare oarecare
Fără pretenții certe de finalizare.
Este-o realitate existentă, evidentă,
De a-și transmite ce dorință are ardentă;
E cel ce-și caută cu-nverșunare și-are adepții
Așa cum profu’ prin predare-și face lecții.
E neînțelesul general, este-un mister
Ce nu degajă integralul, un boem, e-un auster.
Îți dă ocazia unor reflecții fine;
Incită, oferă și pui restul de la tine.
E-un summum infinit, este un geniu,
Este rarisima apariție de mileniu,
E chintesența ce n-o știe omenirea;
Singur se leagă trup și suflet… e iubirea.
Sunt adiționalul de simțiri, mixtura,
Întregul ce-au creat cu proza, tot… literatura!
De nu vor fi, nu sunt, n-ar mai fi fost;
Eram sortiți… ca să știm TOTUL pe de rost!
Sensul versurilor
Piesa descrie esența unui poet ca fiind mai mult decât o simplă existență fizică, ci o forță de exprimare și căutare. Poetul este văzut ca un mister, un geniu, și o chintesență a iubirii, legând trup și suflet prin literatură.