E-n simţuri tot o boare, din roz de azalee
Ce-şi dăruieşte fraga petalelor cărnoase
Să încălzească inimi sezoanelor geroase
Cu puful cald, molcom, de pulpe de femeie.
E tot un râu ce curge s-adape iar scânteie
Din picuri de colină ce înfiorează minţi
În unison de gânduri de mame, din părinţi,
Soţii, surori, amante, iubitele… femeie.
E pavoazată lumea azi toată-n flori, alee
Peste albastre oceane, pe mări, verde-n păduri,
Pe boabe de nisip din dune, munţii puri
Ce-n alb din piscuri scaldă, toţi, trupul de femeie.
E parcă sensul vieţii, amor dar şi Iudee,
Poartă-i spre Paradis, ce doar cu ea descheie,
Infernul, de-o pierzi, sublim de bun, Medee…
E un tot, metamorfoza ce naşte ea, femeie.
Sunt Universul meu, născut… dintr-o femeie….
08.03.2014
Sensul versurilor
Piesa este un omagiu adus femeii, văzută ca esență a vieții, frumuseții și a creației. Ea este comparată cu elemente ale naturii și cu forțe primordiale, subliniind rolul central și importanța ei în existență.