Din nu știu care parte a timpului s-aude
Un pas ce nu mai este, dar care-a fost al meu;
vine desculț și singur prin ierburile ude
și pleacă iar, tot singur, și-ndoit mereu.
S-apropie o clipă și stă pe loc și piere,
se pierde-n niciunde ca frunza-n întomnare,
murmur timid sub ora umplută de tăcere,
pas de copil la prima și ultima plecare.
Ecou ce se repetă la nesfârșit în mine,
lovindu-se bezmetic de noapte și lumină,
izvor al purității grăbit nu știu de cine
s-ajungă unde toate izvoarele termină.
Pierdut de mult, mi-e bine când îl aud aproape,
pas neînfrânt de nimeni, tot străbătând aceste
izbânzi, înfrângeri, pași pe-oglinzile de ape
și tot ce timp se cheamă, iar uneori și este.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema trecerii timpului și a amintirilor. Un pas simbolic, ecou al trecutului, revine constant, aducând cu sine un sentiment de nostalgie și reflecție asupra efemerității vieții.