Daniel Vişan-Dimitriu – Aveam Departe Numai Gândul, Eu

Când îmi treceau privirile prin tine,
aveam departe numai gândul. Eu
mă pierd prin lumi de vis și, mai mereu,
mă-nchid cu ele-adânc, adânc, în mine.
Iar când nu te-auzeam când îmi vorbeai,
aveam departe numai gândul. Eu
te-aud vorbindu-i sufletului meu
și-atunci când taci, dar lângă mine stai.
Când lacrimile, uneori, ți-au curs,
aveam departe numai gândul. Eu
ți le-aș fi adunat cu dorul meu
din timpul fără tine, ce s-a scurs.
Dar, când te-am sărutat sub Luna plină,
aveam la tine gândurile. Eu
simțeam că-n piept se naște-un alizeu
ce crește și doar ție ți se-nchină.
Daniel Vișan-Dimitriu
(16 apr. 2020, Vol. “Cântecul visurilor”)

Sensul versurilor

Piesa explorează distanța emoțională și fizică într-o relație, alternând între momente de detașare și momente de conexiune profundă. Gândurile protagonistului oscilează între lumea interioară și prezența persoanei iubite, culminând cu o declarație de devotament absolut.

Lasă un comentariu