Ea avea un secret și demult s-a gândit
Să nu-l spună cumva, să-l păstreze al ei,
Să nu-i fie doar vis ce i-a fost răsădit
De când încă n-avea-n părul ei ghiocei.
Și revine la fel, dar nu-i e un coșmar,
N-o trezește din somn, doar atât că-i ciudat,
Poartă-n el un mister ce îi pare amar,
Parc-așteaptă ceva ce, în timp, s-a păstrat.
El pe-un câmp, așezat, n-o privește nicicând,
Nu-i vorbește deloc și e, poate, rănit,
Căci un geamăt ușor îi răzbate în gând
Și îl simte că e-n visul ei, chinuit.
I-a vorbit, l-a-ntrebat din ce timp a venit,
Dar el nu i-a răspuns. De sub masca-i de fier,
Nu s-a scurs un cuvânt, doar priviri au pornit
Ca un vis doar cu ea și un vechi cavaler.
Îl așteaptă mereu și, când stele-o privesc,
Văd un zâmbet senin luminându-i discret
O frântură de vis ce devine lumesc
Doar în timpul cât ea îl mai ține secret.
Daniel Vișan-Dimitriu
(13 sep. 2025, Craiova)
Sensul versurilor
Piesa descrie un vis recurent al unei femei, în care apare un cavaler misterios. Ea tânjește după acest vis, păstrându-l secret și simțind o conexiune profundă cu cavalerul, deși acesta rămâne distant și tăcut.