Se-nșiră prin mine și par să te-aștepte,
Când urci o cărare de vreme, pe trepte,
Atâtea și-atâtea din clipele-acelea
Ascunse-n fiorii ce-mi fulgeră pielea
Și visul cu tine în fuga de-o lume
În care pe buze-mi adoarme un nume.
Și parcă-ți sunt pașii pe-o cale pustie,
Și parcă ți-e dorul o inimă vie
Pulsând în tăcerea din drumul de ape
Ce poartă-amintiri din izvoare de pleoape,
Iar mâinile tale par umbre-n șiraguri
De gânduri oprite la treceri de praguri.
Se-aud voci născute-n ecou de tenebre,
Regrete-n veșminte de note funebre
Din cântec de leagăn al stelelor moarte
Pe trepte din tot ce le-a dus prea departe,
Și-ți pare prohodul dorințelor, ție,
Și-mi e recviem al iubirilor, mie.
Daniel Vișan-Dimitriu
(Din vol.”Cântecul visurilor”)
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de dor și regret, evocând amintiri dintr-o iubire trecută. Metafora treptelor sugerează o călătorie dificilă prin timp și emoții, într-un peisaj interior pustiu.