E doar un drum și nu știu unde duce,
Dar îl urmez, pășind ca într-un vis
În care o chemare te conduce
Spre ceea ce, acolo, ți-e promis.
Iar gândurile… gândurile, toate,
Se-alungă, se frământă, se-nnoiesc
În tremur de lumină ce străbate
Pădurea-n care pașii mi-adâncesc.
Cu fiecare tril ce se aude,
Dispare-un gând cu-al grijilor stindard,
În locul său, abia născute, crude,
Apar speranțe și, în suflet, ard.
Pe drumul meu, o-ntreagă simfonie
Învăluie copacii înfrunziți
Cu note luminoase care-mbie
Spre țărmul unde noi, înlănțuiți,
Închidem poarta visului c-un drum
Ce ne-a adus în raiul de acum.
Daniel Vișan-Dimitriu
(12 mai 2021, Craiova)
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie interioară, un drum metaforic al gândurilor. Pe măsură ce călătorul avansează, grijile dispar și sunt înlocuite de speranțe, culminând cu găsirea unui loc paradisiac, un rai atins prin intermediul acestei călătorii.