În visul meu, apari din întuneric,
Și te-ntrupezi, ușor, în fața mea,
Apoi dispari într-un decor feeric,
Lăsând un gol imens în urma ta.
Te chem, te strig, te plâng, și-apoi te caut
Prin amintiri pierdute-n timpuri vechi
Pe muzica-n surdină-a unui flaut
Ce vine din legendele străvechi.
Cum aș putea să te găsesc, iubito,
când simt c-acest prezent mi-e prea târziu
și te-am pierdut prin viața ce-am trăit-o
între un alb și-un negru-cenușiu?.
Îți caut urmele prin timpuri moarte,
îi rog să mă îndrume chiar pe zei,
să-mi pună undeva un semn de carte,
pe urma ta să-ndrepte pașii-mi grei.
Iar dacă strigătu-mi va fi zadarnic
și urma pașilor pierdută iar,
cu suferința gândului amarnic,
îmi voi curma calvarul solitar.
Și voi păși, din lunga mea tristețe
pe drumul către viața luminoasă,
cerându-le zeițelor mărețe
să ne alunge pe-amândoi.. acasă.
Daniel Vișan-Dimitriu
(25 sept. 2014, Vol.”Gândul pierdut”)
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința profundă de a regăsi o persoană iubită pierdută, explorând amintiri și vise. Căutarea este intensă, dar plină de suferință, culminând cu ideea de a găsi pacea dincolo de această lume, alături de persoana iubită.