Privim spre două ceruri. Nu-s la fel:
Al meu, îl vrea pe-al tău în brațe, strâns,
Îl vrea mai vesel, fără nori pe el
Și doar cu picături de stele plâns.
Iar cerul tău… e-un cer așa frumos,
Încât și zi, și noapte, l-aș privi
Ori aș începe-un vis aventuros,
Pierzându-mă cu el prin galaxii.
Sunt două ceruri? Nu, doar unul e
Și-i cerul nostru vechi, e cer demult,
Iar eu mă-ntreb și-aș vrea să știu de ce,
De-i numai unul, îmi doresc mai mult?.
De nu te-ai înveli cu cerul meu,
Atunci, sub el, n-aș vrea să fiu nici eu.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința profundă a eului liric de a se uni cu persoana iubită, idealizând-o și simțind o melancolie profundă din cauza distanței sau a imposibilității acestei uniuni. Metafora cerului este folosită pentru a simboliza această aspirație și conexiune emoțională.