Daniel Vişan-Dimitriu – Sărutul Din Visul Toamnei

Se trezise Toamna dintr-un somn, încinsă;
Ar fi vrut, cu Visul, să danseze-n zorii
Care au trezit-o când era cuprinsă
Într-o sărutare-n ceruri iluzorii.
El era ca vântul, ea – cuprinsă-n brațe,
El – o adiere, ea – trezind fiorii
Ce-i simțise-odată colindând fânațe
Cu speranțe care-i colorau bujorii.
Vraja amintirii o-ndemna spre Visul
Ce-o strângea-ntre aripi și-i dădea sărutul
Unei lumi din care el părea trimisul
Gata să-i învie-n viitor, trecutul.
Se-ncinsese Toamna și-i părea albastră
Noaptea-n care Visul o făcea să fie
Cum a fost odată: în amor – măiastră,
Ne’ntrecută-n dansuri și în bucurie.
Despletise păru-n frunze-mprăștiate
Peste ierburi care o priveau cum strânge
Aerul în brațe moi, încețoșate,
Pe sub nori cu straie în culori de sânge.
Daniel Vișan-Dimitriu
(7 sept. 2021, Vol. “Aripi de azur”)