Îți amintești acea privire
Ce, trupul tot, îți învelea
Ca o lumină
Dinspre ceruri,
Ca o mirare-a unui gând
Ce nu credea că poate stinge
Tăcerea unui suflet blând
Ascuns în haine de-ntuneric
Și-n clipe reci,
De ce-și dorea?.
Era, privirea mea, chemare
Spre zbor înalt, cu aripi noi,
Sub cer de-azur,
C-o încântare
Cum doar la florile din Rai
Cu strălucirea în petale,
Trăia în visul ce-l aveai
În timpul presărat cu stele
Și mângâieri
Pe umeri goi.
Când ai venit,
Mi-ai fost o rază,
Un dar din miezul de lumină
Al îngerilor ce veghează
Iubirea
Dintr-o zi
Divină.
Sensul versurilor
Piesa descrie o conexiune profundă și transformatoare între două suflete. O privire devine o chemare spre o iubire divină, aducând lumină și speranță într-o existență marcată de întuneric.