Daniel Vişan-Dimitriu – Poveste Veche

Am încălecat pe cal
Și-am ajuns la o poveste
Cum o alta nu mai este
Dela Decebal.

Se făcea că-n lumea dacă
Între marile hotare
Viețuia unu’-ntr-o stare
Afrodiziacă.

Foarte gras era Vomyllus,
Vesel, și era în stare
Să-l facă să râdă tare
Chiar și pe Coryllus.

Cu privirea-i acvilină,
De pe tronul său de rege,
Încerca, se înțelege,
Ca să se abțină.

Dar putea? – cu gura plină,
Povestea cum el cu vărul
Căutaseră-adevărul
Într-o bute plină.

Cu un vin adus de-acasă,
Căci la neamul lui din Roma,
Nici tăria, nici aroma,
Nu-i de viță-aleasă.

Au băut întreaga noapte
S-au distrat, au tot zis “Ave!”,
I-au servit vreo zece sclave,
(El a avut șapte.).

S-au spălat într-un thermarum,
Și-au plecat să viziteze
Roma, să se ușureze
Pe la buzunarum.

Sau, mai bine, în chimir, că
Poartă-așa ceva la piață
Ca să facă la hoți față
După vreo poșircă.

A făcut, cu mintea trează,
Trei afaceri cu romanii,
Că de-acolo-și face banii:
‘I-aprovizionează.

Cu un Vomyllus în vervă,
N-apuca nici să se-nfrupte,
Râdea regele pe rupte,
Fără vreo rezervă.

Pentru el romanii-s doară
Soldățoi fără morală;
Tarabostes-ii de fală
Sunt aici, în țară.

Ei vor doar s-adune lauri,
Tribul lor mult prea războinic
Și-a dorit rege destoinic
Pe alte coclauri.

Fostau toți niște comati
Ce-au plecat demult din țară
Ca să prade pe afară
Ca niște pramatii.

Legea tribului străbun e
Ori uitată, ori schimbată,
Căci se uită ca să bată
Popoare mai bune.

Au ei niște zei, dar banii
Sunt cei la care se-nchină,
Om fi veri, vorbim latină,
Dar ei sunt … rromanii.
Daniel Vișan-Dimitriu
(Vol.”Parfum.. vesel”)