Îmi găsisem raiul în căderi de ape
Ce-și vesteau sosirea-n stropii strălucind
În căuș de raze gata să se-adape
Și să se risipe-n ochi ce se aprind.
Ramurile, toate, îmbrăcate-n verde,
Își purtau podoaba florilor de-april
Sub un vânt ce știe cum să le dezmierde
Și să le cuprindă-n brațe, strâns, febril.
Viața însăși pare locul să-l vrăjească
Și să-i fie suflet rupt din trup de vis
De prin universul gata să renască
Într-un loc ce-mi este, mie, paradis.
Merg, din nou, acolo, ochii să-mi privească
Zbuciumul de ape, zâmbetul din flori,
Vreau s-aud cum raiul vrea să m-amăgească
Și să mă atragă-n jocuri de fiori.
Totu-i, însă, altfel și aud o șoaptă:
“Eu sunt primăvara ce era să pierzi,
Dar mă-ntorc la tine chiar acum, așteaptă! ”
Și-a-ndreptat spre mine ochi de frunze verzi.
Sensul versurilor
Piesa descrie o regăsire a paradisului în natură și o reîntoarcere la speranță. Vorbitorul găsește consolare și bucurie în frumusețea naturii, simțind o conexiune profundă cu aceasta și primind un mesaj de reînnoire și speranță.
