Sunt zile când muza mă-mbie cu versuri,
Și altele când fac degeaba demersuri;
Astăzi mă simt plin d-energii creatoare,
Dar ea nu e, căci se bronzează la mare.
Sun la mobil, dar nu mă bagă în seamă,
Orele trec, și-ncepe să-mi fie teamă
Că muza mea s-a transformat în sirenă,
Sau c-a găsit pe-altul mai tare în venă.
Singur, acum, nu pot să scriu două versuri,
Pe foaia mea sunt o mulțime de ștersuri,
Mă tot agit, dar gândul meu o ia razna…
Și, uite-așa, îmi trece ziua cu cazna.
I-aș da mesaj, dar am nevoie de-o muză
Și, pe-nnoptat, merg la vecină c-o scuză;
Vecina mea, frumoasă, singură-acasă,
Pune un vin și o friptură pe masă.
De îmi tot trec versuri prin cap, de iubire,
În loc să scriu, acum am altă pornire
Și uit pe loc, ba chiar și spre dimineață
Și cine sunt, și muza mea plimbăreață.
Acum încerc, după vreo două cafele
Să scriu din nou, dar îmi sunt pleoapele grele;
Mai bine dorm, apoi găsesc niște scuze,
Căci mi-e ușor, doar am acum două muze.
Sensul versurilor
Poezia descrie un scriitor blocat, a cărui muză îl părăsește. În disperare de cauză, acesta caută inspirație în brațele vecinei, ajungând să aibă "două muze".