Noi doi am vrut și-am început să scriem
Demult, demult, o carte de-amintiri
Pe care-o completăm cu povestiri
Din tot ce-i nou și-n suflete înscriem.
E-un scris frumos în cartea virtuală
Ce-așteaptă completări, în pagini noi,
Pe care-n scris mărunt, noi amândoi,
Să ne descriem ultima escală.
Hai, vino! Azi vom scrie despre munte;
De serpentine, știu, te-ai săturat,
Dar, nu uita! – pe ele am urcat
Spre zonele cu frumuseți de frunte.
Era caniculă în restul țării
Și am uitat de ea când, printre brazi,
Călcam pe umbre chiar și la amiazi,
Cu strălucirea-n ochi a încântării….
Din toate, noaptea care-a fost să fie
De neuitat, nebună ca un vis
Ce vrea în carte să rămână scris,
E amintirea care-mi place mie.
Daniel Vișan-Dimitriu
(26 iun. 2021, Vol. “Aripi de azur”)
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre construirea unei relații prin experiențe și amintiri comune, asemănate cu paginile unei cărți. Evocă momente petrecute în natură, subliniind frumusețea și intensitatea emoțiilor trăite împreună.