În zborul meu, am aripi de cuvinte
Născute din iubire prin descânt
Și strălucind ca primul jurământ
Pe care-aș vrea să mi-l aduc aminte.
E-atât de vechi, încât din amintire
Nu pot să-l deslușesc, nu pot să-i știu
Cuvintele, nici cui am vrut să-i fiu
Acel ce i se-nchină din iubire.
Ce-mi amintesc, e doar privirea ei
Și vocea, și parfumul de demult,
Ce se-mpletea cu-aromele de tei.
O-aud și azi și-mi place s-o ascult
Așa cum îmi plăcea în anii-acei
Când în cuvinte nu credeam preamult.
Sensul versurilor
Piesa explorează amintirea vagă a unui jurământ de iubire, pierdut în timp. Naratorul își amintește cu drag de persoana iubită, vocea și parfumul ei, dar nu și cuvintele jurământului.
