Când primăvara ta se-mpotmolește
În ploile ce nu se mai opresc,
Te-ndrepți spre ochii lacomi ce-și poftesc
Alunecarea-n gândul care-ți crește.
Îți faci, din rafturi pline, noii martori
La căutarea unui adevăr
Ascuns, demult, în sâmburii de măr
Și readus, în forme noi, de tartori.
Spelunca-n care fumul este rege
Și-n colțuri de perete-i mucegai,
E locul unde îți dorești să stai
Atât cât un străin te va alege.
Și vei pleca apoi, înlănțuită
De-un braț ce te va trage spre-un alcov
Cu așternutul plin de pete mov
Și firmituri de pâine risipită.
Când te vor deștepta, în zori, cocoșii,
Vei plânge și vei face drumu-ntors,
Cu sufletul de adevăruri stors
Și cu aroma lacrimilor roșii.
Daniel Vișan-Dimitriu
(18 apr. 2021, Vol. “Aripi de azur”)
Sensul versurilor
Piesa descrie o căutare disperată a unui adevăr într-un mediu degradant, urmată de o experiență dezamăgitoare și întoarcerea la starea inițială cu un sentiment de regret și pierdere. Protagonistul se confruntă cu realitatea dură și consecințele alegerilor sale.
