Dincolo de umbra ramurilor mele,
Focul arde-n seve cu izvor secat,
Pe-un pământ cu urme ca de joc de iele,
Petrecut în timpul unui vis ciudat.
Se făcea că iarba firelor de gânduri
Unduia sub cântul singurului cer
Așezat pe norii-nghesuiți în rânduri,
Ei pe-o mare – valuri, el – corăbier.
Printre-acele fire, unele, pioase,
Își lăsau privirea înspre un trecut
Înotând în roua care le-mbătase
Cu povești de viață-n care au crezut.
Altele, cu spice aspre și rebele,
Rezistau dogorii Soarelui arzând
Amintindu-și vremea ploii de plăcere,
Fluturii albaștri, nopți agonizând.
Firele acelea, iarbă de departe,
Fără ocrotirea umbrei de sub ram,
Își trăiesc coșmarul unei aspre soarte,
Cu sfârșit în jarul visului ce-l am.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema nostalgiei și a amintirilor, folosind imagini din natură și vise. Firele de iarbă simbolizează gândurile care se agață de trecut, unele pioase, altele rebele, toate trăind sub povara unei soarte aspre.