Privirea-ţi se pierde pe marea în riduri
Ce-şi urlă-ncruntarea spre piepturi de stânci
Înfipte în ţărmul de gânduri adânci
Cu Ane zidite-nafară de ziduri.
E-un zbor peste-o mare ce vrea a te ţine
Departe de-Olimpul pe care-n destin
L-ai vrut, l-ai avut şi acum îţi e chin
Săpat pe ascuns în adânc de suspine.
Pe ţărmul în care pierdută ţi-e calea,
Nisipul se scurge-n abisul ivit
În urme lăsate de-un pas istovit
Ce ştie că nimeni nu-i mântuie jalea.
Şi zorii aşteaptă şi nu vor să iasă
Din apele mării, să curme furtuni,
Să schimbe cu ele un loc în genuni
Şi-adâncul să fie durerilor casă.
Se-ntoarce privirea spre suflet c-o rană,
În ochi întristarea-ţi înoată în vid
Spre locul în care Olimpul din zid
Îşi poartă prin veacuri uitarea de Ană.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de regret și pierdere, evocând un trecut idealizat (Olimpul) care acum este inaccesibil și o sursă de suferință. Personajul se confruntă cu imposibilitatea de a schimba destinul și cu amintirea unei iubiri pierdute (Ana).