Misterioasă-n liniștea lagunei,
la adăpostul algelor marine,
așteaptă apariția străbunei
la care-i învățată să se-nchine.
Povestea ei e veche, milenară,
și prea puțini au reușit s-o vadă,
iar când, în fața lor, a vrut să apară,
au fost vrăjiți de cântu-i de naiadă.
A fost văzută și sub altă formă
și doar legendele sunt o dovadă
că, în păduri, o nimfă se transformă
în grațioasa, tânără, driadă.
În noaptea ce urmează va alege
din tot ce îi va oferi străbuna,
destinul ce, de-acum, îi va fi lege,
nescrisă, dar vegheată de Fortuna.
Privirea i se pierde printre ape
iar gândul ei străpunge suprafața,
din cer și Soare vrând să se adape,
Pământului întreg să-i vadă fața.
E liniștită-acum femeia mării
iar așteptarea ei e pe sfârșite
căci gândul ce s-a-ntors din largul zării,
îi spune că-i deja pe asfințite.
Sensul versurilor
Piesa descrie o creatură mitologică, o femeie a mării, care așteaptă să-și primească destinul de la străbuna sa. Ea este conectată atât cu apa, cât și cu pădurea, transformându-se în diverse forme și fiind ghidată de legende și de forțe superioare.