De-ar fi răgaz doar visul, cum s-a zis,
O tihna pentru cugetu-ostenit,
De ce, atunci când brusc ai fost trezit,
Crezi că ți s-au furat comori în vis?
De ce, când te trezești în zori, rămâi
Posac întreaga zi? Ești jefuit
De-un dar lăuntric și nedespărțit
De tot ce-i bun în tine. Te mângâi
Cu dulce toropeală, poleită
În ceas de veghe de-un zugrav grăbit
Cu vise, -al umbrei biet reflex ciuntit,
Al vistieriei, lume nenumită.
O strâmbă-n cioburi Ziua. Cine ești
Tu, ce-n tărâm de vis te regăsești?
Sensul versurilor
Piesa explorează dezamăgirea resimțită la trezirea dintr-un vis frumos și pierderea sentimentului de bine odată cu revenirea la realitate. Se pune întrebarea identității și a locului individului în raport cu lumea visului.