De-aş fi un trup frumos, al meu suspin
În scoica de sidef l-ai auzi –
Urechea ta –, şi-n inimă l-ai şti;
Iubirea mea m-ar înarma deplin.
Dar nu-s un cavaler biruitor;
Nu îmi lucesc pe piept armuri de fier;
Nu trec prin văi ca un voios oier
Cu buze care tremură de dor;
Dar te iubesc – ca roza dulce eşti
Din Hybla, ce-are mierea ascunsă-n ea
Şi-nrourată freamătă în vânt.
Cu-acestă rouă simt că mă hrăneşti,
Şi luna când pe cer o voi vedea,
Voi strânge stropi prin vrajă şi descânt.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o iubire profundă și idealizată, marcată de dorința de a fi demn de persoana iubită. Vorbitorul se simte nevrednic, dar își exprimă afecțiunea prin comparații poetice și imagini din natură.