Fizicianului.
„Natura înlăuntrul ei –”
O, filistine! –
„Nu lasă nici un spirit creator.”
Mie și celor înrudiți cu mine
Nu ne surâd deloc
Asemenea cuvinte;
Gândirea noastră nu ne minte;
Noi suntem înlăuntru-n orice loc.
„O, cât de fericiți sunt cei
Ce știu doar învelișu-exterior!”
Aud acestea de-o întreagă viață.
Și le blestem, dar nu pe față.
De mii de ori vreau fraza repetată:
Din plin ni se dă totul, și ades;
Natura n-are miez
Nici coajă separată,
Ea este totul dintr-o dată;
Tu-ncearcă-te adesea, ca să vezi
Dacă ești coajă sau ești miez.
Sensul versurilor
Piesa explorează relația dintre om și natură, sugerând că natura nu este divizată în interior și exterior, ci este un tot unitar. Îndeamnă la introspecție pentru a descoperi esența proprie și a înțelege locul în univers. Versurile critică o viziune superficială asupra existenței.