Umblam prin codru,
Hoinar umblam,
Ceva să caut
Nici gând n-aveam.
Zării în umbră
O floricea.
Ca steaua-n ceruri
Ea strălucea.
S-o rup voit-am.
Ea blând grăi:
De mă vei rupe,
M-oi ofili.
Cu rădăcină
O luai de-aici,
Către răzorul,
Căsuței mici.
Și-am răsădit-o
La loc tăcut.
Lăstari și floare
Dă, ca-n trecut.
Sensul versurilor
O persoană găsește o floare specială în pădure și, în loc să o rupă, o transplantează cu grijă acasă, unde floarea continuă să crească și să înflorească. Povestea subliniază importanța respectului față de natură și a grijii pentru frumusețea naturală.