Las’ din groapă să mă-mbete
Cântecul profetului;
Îngeri îl desfată-n cete,
De ce i-ar fi teamă lui?
Leul și leoaica-ndată
Vin alături ca doi miei;
De cântarea minunată
Da, sunt fermecați și ei.
Îngeri se-ntrețes prin zare
Răspândind un zvon subtil,
De divina lor cântare
Răsunând fără-ncetare
Cum s-ar teme un copil!
Sunetele dulci, pioase
Orice nenoroc gonesc;
Îngeri trec în cete joase
Și-astfel toate se-mplinesc.
Căci Cel veșnic își desface
Forța peste-orice puhoi,
Leii-n miei se vor preface,
Valurile cad napoi.
Spadă goală-ncremenește,
Ard speranțele-n cununi;
Dragostea ce-n rugă crește-i
Făcătoare de minuni.
Și-astfel ceata îngerească
Stă cu prunci cuminți la sfat,
Orice rele să oprească,
Întețind tot ce-i curat.
Gânduri pure, arii sfinte
Pe-al pădurii crai cumplit
Îl vrăjesc, să stea cuminte
Lângă fiul preaiubit.
Sensul versurilor
Piesa descrie o transformare spirituală profundă, unde forța divină aduce pace și armonie. Prin muzică și credință, chiar și cele mai puternice forțe se pot transforma în ceva blând și iubitor, aducând speranță și vindecare.