Aici e, doamnă, pieptul care
Că-l vei răni prea bine știe;
Să fie-ar trebui mai mare
Ca-n el să-ncapă răni o mie!.
Și sufletul se răsucește
În pieptul meu, dar ce minune,
Cu cât o rană se-adâncește
Cu-atât cânt cântece mai bune.
Sensul versurilor
Poezia exprimă acceptarea suferinței și transformarea durerii în inspirație artistică. Vorbitorul își oferă inima, anticipând durerea, dar găsește o forță creativă în adâncimea rănilor.