Jean De La Fontaine – Lupul și Mielul

Lupul și Mielul, traducere liberă de Marius Alexandru.
Orice ar face cei mai tari sau orice spun,
Motivul lor întotdeauna, vreau să știți, e cel mai “bun”.
Un miel plăpând își astâmpăra setea lui mare,
Dintr-un pârâu ce-n apropierea lui curgea,
Când iată că un lup, hoinar, flămând, apare
Și urlă: câtă îndrăzneală, ce tupeu, să tulburi apa mea!
Cu glas duios șopti atunci mieluțul blând, agale:
-Stăpâne, Maiestate, nu te supăra, te rog, prea tare,
Cum aș putea s-o tulbur, căci sunt douăzeci de pași mai jos, la vale,
Deci afirmația ta e cam pripită și logică deloc nu are.
-Ei! Lasă teoria, știu că m-ai bârfit la toți acum un an
Și câte vorbe grele și cât rău atunci tu mi-ai făcut!
-Dar nu se poate, e greșit, stăpâne, tot ce spui e-n van,
Acum un an să știi eu nici măcar n-am fost născut.
-Ei, dacă nu ești tu, atunci precis e unul dintre frații tăi
-Dar nu se poate, căci eu sunt singur, nici un frate n-am,
-Atunci e unul dintre voi, ce contează, toți sunteți la fel de răi
De mine nimănui nu-i pasă, nici vouă, nici la câini, nici la cioban!
Apoi cuprins de ură, fără milă pe bietul miel l-a înșfăcat,
Și l-a târât într-o pădure-adâncă, întunecată
Fără să stea pe gânduri, singur, pe-nserate l-a mâncat,
Fără proces, fără jurați, fără nici o altă judecată!