Întunecat, ca noaptea fără lună.
Ți-e chipul
Ești înghețat, ca-n iarnă
Nisipul
Privește în jur, e soare
Și viață.
În tine tot moare
Paiață
Vopsește-ți din nou fața
Râzând
Apucă de piept viața
Plângând
Alungă-ți din minte durerea
O! minte! cuminte-i
Tăcerea
Trecutul e-n tine
Nu moare
Dar clipa în sine
E trecătoare
În scenă te-ntoarce
Să patimi
Și ochii ți-i stoarce
De lacrimi
În juru-ți aprinde
Lumina
Până va cădea
Cortina.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de melancolie și depresie, în care trecutul apasă greu asupra prezentului. Îndeamnă la depășirea durerii și la regăsirea luminii interioare înainte de final.
