Codrule, măria ta, lasă-mă la umbra grea
Și să-mi curgă lumea mea
Umbra-i deasă, vântul bate
Și răcoarea mă străbate
Voi gândi la toate cele
Câte-n lună și-n stele
O să am doar flori în față
Și privirea-n verdeață.
O să fiu atunci cuminte
Și-o să-mi fii chiar tu părinte
Și-o să-mi dai îmbrăcăminte
Umbră deasă drept cămașă
Și copacii ca o casă
Voi gândi la mândra mea
Și frunzele-mi vor cădea
Și la oameni m-oi gândi
Lucrurile toate se vor limpezi.
Pădure frumoasă ești
Să nu mi te veștejești
Că doar tu mă liniștești
Umbra-i deasă, vântul bate
Gândurile-mi sunt furate
Și gândesc la toate cele
La bătrâni și la Ilene
O să am doar flori în față
Și privirea-n verdeață
Sensul versurilor
Piesa exprimă o căutare a liniștii și a refugiului în natură. Pădurea devine un loc de meditație și de regăsire, unde gândurile se limpezesc și sufletul se împacă cu sine.