Nu sărutările perfide…
Da-mi ochii-ți sumbru labirint
În care patima deschide
Neantul viselor ce mint.
Da-mi ochii tăi, adânci ca marea,
Peste-al lor haos să m-aplec,
Să sorb dintr-înșii nepăsarea
Și amintirile să-nec.
A mea privire când străbate
Adâncul lor mă-nfior;
Oh! câte suflete-necate
Nu rătăcesc în apa lor!
Sensul versurilor
Piesa exprimă o fascinație melancolică față de ochii unei curtezane, văzuți ca un labirint întunecat plin de patimă și vise deșarte. Vorbitorul dorește să se piardă în adâncul lor, să uite de trecut, dar este în același timp înfricoșat de sufletele pierdute care se ascund acolo.