Sinapse arse, urmări neprevăzute
M-ajung în minte, suflet și trup
Prin vase vaste, strigate mute
Proiectate-n viitor și revărsate în trecut.
Le adulmec. Mă simt, la rândul lor, că le
doresc, le vreau, le am și totuși nu-mi ajung.
Într-un abis uitat al gândurilor mele
Trăiesc un lung sărut, poate uitat demult.
Și poate-un simț dureros
Îl ucid prin gândul că trăiesc.
Mă recunosc, poet vicios
Și nu doar unul că iubesc.
Când îndelung mă-ntind s-ajung
La ea, la stele.
Steaua mea cu ochi safir și eu cu zâmbetul nătâng
Mă pierd în ei, ca-ntr-un vast câmp de albăstrele
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de nostalgie și dorință, amestecate cu o auto-reflecție asupra naturii efemere a iubirii și a amintirilor. Naratorul se pierde în gânduri și amintiri, căutând o conexiune pierdută.