Ci dincolo de zona blestemată-a morții,
Peste cătunele încremenite de pe vale,
Departe peste albe culmi, în fund departe,
Mai departe decât chiar depărtarea
Ești tu,
E lumea existenței tale,
De care nu, oricât de-adâncă zarea
Mă desparte,
Ci infinitul fără sprijin, fără toarte
Îl urcăm învinși, învinși îl coborâm.
Căci de acest metal,
Tăios și imaterial,
În fiecare clipă sufletu-mi sfărâm.
Ți-adeseori,
Privind sfios prin tainicul crenel de lut,
Ca printr-un ochi de geam,
Îmi pare
Că printr-un magic dioram
Privesc alt tărâm.
Ești tu acolo…
O, numai dacă mai trăiești,
Căci nici un semn de-acolo nu ne-ajunge,
Nici vești,
Nici păsări,
Nici un călător
Nu vine de la voi rătăcitor,
Ci numai nevăzute priviri,
Explozii de obuze și de mine
Ropote de gloanțe.
Ești tu acolo!
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund pentru cineva din trecut, posibil pierdut din cauza războiului. Vorbitorul se simte sfâșiat de amintiri și de incertitudinea soartei persoanei dragi.