Mă chemi
Tu mă chemi de departe
Prin ziduri
Pături groase de aer
Prin sunetul ploii
Prin nepătrunsele zale de zeu.
Un glas fără sunet
O voce pierdută-n adâncuri de mare
Ca de pe o altă planetă
Nici când locuită
Vine chemarea.
Înfășurat în pânzele nopții
Precum cavalerii
În drumul lor către steaua
Ce se arată doar magilor
Aud în timpane
Lovituri în cadență
Prin care berbecul
Rupe zăvoarele.
Se întinde câmpia
Sub pătura neatinsă a iernii.
Pregătită
Hotărâtă să ne îmbrace
Cu un lințoliu rece
E ziua
Când vocea veselă
Nu se lasă copleșită.
Învingătoare
Peste crestele frigului
Se ridică
Din aortele dragostei
Cu inconștiența purității
Vocea
Sensul versurilor
Piesa descrie o chemare profundă, venită dintr-o sursă necunoscută, poate divină sau din adâncul sufletului. Această chemare este percepută ca o forță puternică, capabilă să depășească obstacole și să aducă speranță chiar și în momentele cele mai întunecate.